Experiența voluntariatului la Gaudeamus

80313660_582536712572132_7223341762952036352_n      Știu că a trecut aproximativ două luni de când a  trecut nebunia pentru ca mulți dintre cititori să poată petreacă măcar o zi în raiul cărților.

Cam asta am simțit eu când am mers 2 zile la Gaudeamus, am simțit că locul meu e acolo printre milioanele de cărți și oameni pentru că am văzut o altă față a lumii, una în care oamenii sunt mult mai relaxați, fără stres, cu zâmbete pe buze cu mai multă înțelegere și bucurie în suflet. Am simțit că oamenii pot fi buni nu doar de sărbători, ci și în momentele în care ei i-au contact cu ceva ce îi pasionează și sunt înconjurați de oameni cu aceleași intenții și în jur se crează o magie pe care o șimți până în străfundul sufletului.

A fost o pură întâmplare ca eu să merg la Gaudeamus pentru că, teoretic îmi propusesem ca anul acesta să nu mai merg pentru că știam că voi pleca de acolo cu o grămadă de cărți. Doar că știți cum se spune socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg.  Așa s-a întâmplat și în cazul meu deoarece totul a fost pe neașteptate.

 

Această călătorie nebună a început în momentul în care am aflat că editura ART caută voluntari. Inițial am fost reticentă și credeam că mă voi înscrie degeaba, dar am zis să risc pentru că cine știe ce am de învățat din asta. Și bine am făcut pentru că odată ce am trimis e-mailul și am fost acceptată totul a luat o întorsătură frumoasă și palpitantă.

Ideea mi s-a părut genială pentru că de când am descoperit târgul și lumea cititului mi-am dorit să am parte de ocazia de a vedea dincolo de cortină, dincolo de perspectiva unui cumpărător.

Experiența este una de neuitat pentru că nu avem parte numai de cărți ci avem șansa să descoperim oameni cu sufletele sclipitoare și de o bunătate nemărginită, iar entuziasmul lor e la cote maxime mereu chiar dacă munca este istovitoare după 8 ore de alergat printre rafturi, clienți și casa de marcat.

Asta mi s-a părut cel mai frumos, sentimentul că oamenii încă au sclipici, că iubirea și dedicarea poate ține locul oboselii, a sentimentului de iritare, nervozitate și exasperare chiar dacă coziile la case erau pe 4 rânduri și oamenii încă faceau slalom printre rafturile cu cărți pentru a-și bifa lista și a pleca fericiți acasă.

 

79723090_459608058077954_8815998026666475520_n.jpg

 

ROMÂNII CHIAR CITESC!  

De multe ori am auzit lumea plângându-se că românii nu citesc pe cât ar trebui, da pe de-o parte este adevârat pe alta nu.  Și eu credeam cu tărie acest lucru până când am fost la târg și mi-am dat seama că nu este chiar așa. Într-adevăr ar trebui ca mai mulți să citească, dar sunt sigură că numărul va crește de la un an la altul.

Afirm asta pentru că am văzut multe persoane care erau încântate peste măsură de cărțile din standul nostru și nu numai, am văzut părinți cu copii ce studiau și își făceau teancuri de cărți pentru a le duce acasă, iar fiecare zâmbet era animat de curiozitatea de a citi acele povești, iar asta m-a bucurat, nu suntem chiar pierduți.

Nu o să uit cum copiii mișunau peste tot pentru a-și satisface curiozitatea și cum trăgeau de părinți și îi rugau să le mai ia încă o carte sau două în plus, asta mi-a animat sufletul și m-a făcut să uit de oboseală.

 

Legat de experiența mea cu echipa Art am de spus multe lucruri pentru că sunt niște oameni minunați, ei sunt magii cărților deoarece în stand a predominat sentimentul de familie, de fericire și căldură care o simți în perioada de Crăciun. Mi-au dat șansa să văd cum este să ai o asemenea responsibilitate pentru că nu este deloc ușor pentru niciun om din echipă pentru că volumul de muncă este solicitant.

Mă bucur enorm că au avut încredere, răbdare și au fost atât de deschiși față de mine, cu ajutorul lor am învățat multe lurcruri și mi-au arătat că lumea are și o față mai bună decât cea pe care uneori o vedem.

Am avut ocazia să aflu despre cărți scrise de autori români pe care de abia aștept să le citesc pentru că mi-au trezit copila din mine.  De năutățile editurii am de spus numai de bine, am fost vrăjită de multe dintre ele pe care, bineînțeles, că le-am achiziționat, dar nu asta a contat cel mai mult ci magia și oamenii pe care i-am întâlnit acolo.

 

80805047_2473622259416862_6808457319546880000_n

 

Au fost două zile de neuitat, greu de descris pentru că am simțit un amalgam de lucruri. Am cunoscut o grămadă de oameni geniali cu suflet colorat și care îmrăștie atâtea lucruri bune. Le mulțumesc tuturor celor pe care i-am întâlnit și oamenilor care mi-au dat ocazia să fac parte dintr-o echipă spectaculoasă care m-au făcut să mă simt extraordinar, să simt că locul meu e printre cărți și oameni deschisi și plini de emoții bune pe care ți-le transmite printr-un simplu zâmbet.

Știu că n-am avut cum să cuprind tot ce am simțit atunci și frumusețea de a fi acolo, cel  mai bun lucru este să mergeți o dată la târg dacă aveți ocazia ca să simțiți magia și să cunoașteți oameni minunați!

 

Lasă un comentariu